Pe acest nou album veți descoperi un sound nou și proaspăt cu care Tobymac vă va întâmpina timpanele. Dacă până acum eram obișnuiți cu un sound tip rock, raggae, etc.. pe Dubbed & Freq’d: A Remix Project, vom găsi muzică electronică.

O muzică electronică, dar foarte grea și abundentă în tot felul de efecte, sunete iar totul este aranjat extraordinar de bine pentru a-și încânta ascultătorii.

Trebuie să spun, că pentru a putea asculta acest album, îți trebuie o minte deschisă și dornică de a descoperi lucruri noi în materie de muzică. Dacă nu sunteți genul de ascultători de muzică electronică (house, dance, etc..) este foarte posibil ca acest album să nu vă placă.

Întrucât sunt piese mai vechi, nu prea avem ce scrie despre mesajul lor. Pe această temă s-a scris foarte mult la vremea lor, acum însă vă las să savurați și voi aici acest album.

Din punct de vedere al versurilor, Group1Crew este una din puţinele trupe care a reuşit să transmită mesajul pro-creştin, chiar worship prin versuri îndrăzneţe, suficient de clare ca să arate că autorii pieselor nu sunt nişte fricoşi care roşesc dacă pronunţă numele lui Isus, şi suficient de originale ca să nu te ducă deloc cu gândul la bătrâni cu baticuri în cap sau vreun jargon pocait plin cu expresii de lemn. Pentru această realizare eu zic ca este o trupă demnă de ascultat.

Albumul este unitar şi structurat frumos, cu piese care se completează una pe cealaltă. Nu există goluri, nu exista melodii lente de umplutură, nu există nimic care să întrerupă frenezia în care intri încă din prima piesă. OUTTA SPACE LOVE are un sound cât se poate de actual cu sintetizatoare supărate, cu tobe digitale în ritmuri de club, de parcă ar fi fost rupt din topurile americane sau din vreun playlist radio, ceea ce-l face actual şi relevant. Chiar dacă în general nu eşti un ascultător de muzică electronică, nu ai cum să nu apreciezi acest album pentru că este pur şi simplu vesel. Este genul de muzică din aceea care te transpune într-o stare de optimism şi lipsă de griji, cand încetezi să te mai iei în serios, când îţi place de tine, de cei din jur şi de viaţa ta. E un album perfect pentru o dup-amiază de curăţenie în casă, un drum cu maşina până în oraşul vecin, sau orice activitate de rutină. (Excepţie făcând o petrecere ca lumea între creştini, încă am credinţă că voi vedea aşa ceva chiar întâmplându-se în România)

Printre piesele mele preferate se numară “Outta Space Love” datorită orchestraţiei originale şi a refrenului care deşi nu este neaparăt fredonabil în sensul clasic al cuvantului, are acel sound care merge perfect cu starea de entuziasm electronic pe care o transmite melodia şi în fapt, tot albumul. Vocea Blancăi are de multe ori valoarea unui instrument în sine, mai mult decât pretenţia unui vocal feminin care vrea pur şi simplu să fie în bătaia difuzorului. “Beautiful” este o melodie sensibilă cu mesaj pozitiv, un fel de traducere curata şi normală la cap a lui “Born This Way” de la Lady Gaga, iar “Breakdown”. . . “Breakdown” e genul de melodie pe care am senzaţia că o s-o aud pe radiourile româneşti, la o adică. Şi da, chiar dacă stilul mă duce prea mult cu gândul la Black Eyed Peas, sunt în stare să trec peste asta pentru că “He Said”, singura piesa mai acustica şi într-un stil aparte, încheie perfect povestea veselă a acestui album, într-o notă la fel de happy happy joy joy, dar mai liniştită. Cel puţin suficient de liniştită ca să mă pot aşeza în sfârşit iar pe scaun şi să scriu review-ul. Enjoy!

Click here to view the video on YouTube.

Băieţii de la The Marker au lansat mult aşteptata piesă My Tribe, cu care ne-au tot îmbiat vreme de aproape o lună pe media sociale. Ba că abia aşteaptă să ascultăm şi noi, ba că o sa sune superb, ba că una, ba că alta. Când am ascultat-o mi-am reamintit încă o dată de ce am rămas fan The Marker, dar mi-am reamintit deasemenea, încă o dată, că într-o melodie, mai importantă decât tehnica instrumentală este însăşi. . .melodia. Din punct de vedere al compoziţiei, strofele lasă mult de dorit şi dau impresia că au fost scrise în grabă, doar-doar s-or potrivi cât de cât cu refrenul din dotare, şi el mai mult pop decât punk-rock. De trendul cuvintelor repetitive (recunosc, cu foarte mare priză la public) s-a facut pur şi simplu abuz, între strofe şi refren neexistând diferenţe substanţiale sau contrast melodic. Şi astfel se obţine efectul “abia aştept să treacă partea asta cu strofele ca să pot să cânt la unison cu Paul “NEVAH NEVAH STOPPING”!

Bridge-ul cu backbeat pe tobe este mai mult decât previzibil şi nu dezamăgeşte anglofilii cu aversiune pentru cuvinte. Dar ca să nu mă trezesc mâine pe un altar de sacrificii umane cu o gaşcă de muzicieni virtuoşi în juru-mi gata-gata să mă transforme în kebap, trebuie să recunosc că ce mi-a placut întotdeauna la The Marker a fost ingeniozitatea şi subtilitatea (adesea criticată ca fiind exagerată, dar nu ma bag aici, sunt om finuţ) cu care jargonul bisericesc a fost înlocuit în versurile pieselor. Me and my tribe, united we stand, ’till the end. Frumos. Păcat că în final the marker ne oferă încă o compoziţie muzicală neterminată, dar care a primit un instrumental şi o producţie de nota zece. În fond ce contează să ai acoperiş deasupra capului când te imbraci ultima fitză.

Trebuie să recunoaștem însă că The Marker reprezintă, poate, revelația (cu sound, frizuri si haine trendy) mult așteptată din muzica creștină românească. O revelație care din păcate face sens doar în mediul creștin, dacă este să ieșim în muzica laică, din păcate The Marker este doar o simplă trupă comercială în marea de trupe și artiști laici. Dar acesta nu este un motiv de descurajare…, nu știu câți dintre voi își mai amintesc de trupa Take That. Ei bine, cine ar fi crezut că o astfeld e trupă poate da lumii un artist extraordinar pe nume Robbie Williams. Mă aștept la așa ceva și din partea celor de la The Marker, în special pentru chitaristul trupei. Sunt foarte curios pentru viitorul acestei trupe… Oare vom asista peste cățiva ani la un mare fenomen muzical, numit The Marker? Sau a fost doar un foc de paie lansat, de niște băiețași frumos pieptănați, în muzica creștină românească.

Pe final de review… My Tribe este o piesă interesantă, dar care îți lasă mereu impresia că ai mai auzit-o undeva și parcă, parcă sună a Hillsong

La fel cum acele vremuri simple și distinse îmi captivau sufletul, în același fel am fost surprins de acest ultim album semnat Leigh Nash. Este foarte probabil ca numele să nu vă spună mare lucru, dar cu siguranță Six Pence None The Richer vă spune și știu că de acolo ați recunoscut vocea ei.

Hymns and sacred songs este un album simplu dar în același timp elegant “&” este delicat creat din litera “g” din numele solistei. Piesele sunt din repertoriul cântărilor clasice sau sfinte și de mult apuse, în detrimentul noului și comercialului curent worship.

Soundul albumului este gratios și simplu de  descifrat. De la prima audiție vei rămîne atent și vei savura această minunăție de album.

În final, Leigh Nash a reușit să dea o nouă viață vechilor imnuri pe care le-am tot cântat din “demodatele” cărți de cântări. Vă provoc să ascultați albumul în liniste deplină, într-o zi friguroasă de iarnă, și veți observa cum totul, împreună cu vocea lui Leigh Nash, vor face să răsară mici sclipiri de rai în fața ochilor voștri.

Ei bine, acest nou album al celor de la Newsboys se poziționează cumva între aceste extreme. Fără Furler,  Newsboys parcă nu mai au acel iz de specialitate. Furler reușea să capteze publicul chiar și prin intermediul celor mai simpliste piese. Din păcate nu același lucru îl putem spune despre Tait. Vocea lui Tait este destul de comună și are foarte mult de luptat pentru a menține originalitatea Newsboys la nivelul ridicat la care a fost lăsat de către Furler.

Astfel avem un nou album worship marca Newsboys, dar fără specialitatea semnată Peter Furler. De aceea în “God’s not dead” găsim inlfuențe clasice asemătoare vremurilor apuse ale trupei DC Talk. În ansamblu Tait a reușit să facă, împreună cu Newsboys, un album bun. Nu extraordinar, dar bun. Această reușită se datorează în special simplității celor mai multe dintre piese și a soundului foarte simplist. Toate combinate te fac să reții ușor piesele și să te trezești fredonându-le.

Un alt element de excepție la acest album este și prezența lui Kevin Max la două piese. În special vă recomand piesa “I am second”.

“God’s not dead” este un album bun și merită avut în colecție, însă parcă curentul Newsboys începe să palească cuprins de marea banalității. Momentan, în formula cu Tait, au fost lansate două albume. Rămâne de văzut cum vor fi poziționați cei de la Newsboys în sufletele fanilor. Oare vor găsi un element înlocuitor pentru vocea excepțională a lui Furler astfel încât să rămână în top? Vom vedea…

Până atunci vă invit să ascultați acest album folosind playerul de mai jos:

Studio Speranța nu reprezintă un etalon în ceea ce privește inovația sau calitatea albumelor lansate pe piață. Dimpotrivă! Totuși există lucruri destul de interesante pe care oamenii de la Speranța reușesc să le surprindă și să le aducă înaintea noastră.

Acest videoclip, ce are o realizare haotică, reușește să ne prezinte parcă o mică bucată de rai. În primul rând prin simplitatea oamenilor care cântă, apoi prin mulțimea care da năvală în acea Adunare… toate acestea au trezit în mine un sentiment de nostalgie pentru muzica creștină românească simplă și liniștită dar în același timp cu un mesaj și o atmosferă aproape divină. Mi-e tare dor să ascult astfel de piese autentice, simple și cântate de oameni simpli. Din păcate azi, muzica creștină românească nu mai are nimic din autenticitatea și puterea simplității din trecut.

Recunosc că acest stil muzical nu este preferatul meu, însă modul în care se cântă în acea Adunare îți blochează pur și simplu orice argument, orice gând și orice trăire contradictorie. Piesa îți cuprinde cu totul ființa și aproape ca rămâi încremenit în fața divinității. Parca desprinse dintr-un film de Emil Kusturica, cadrele tulburatoare prin lipsa de formalitate, de podoabe inutile si de rafinament artificial, creaza acea stare care te determina sa ingenunchezi, sa lacrimezi, sa canti, sa te inchini Domnului pe masura ce vizionezi materialul.

… Sau mai simplu spus de un comentator al acestei piese de pe Youtube: ESTE O CINTARE CARE DUMNEZEU ITI UNBLA LA INIMA ,ESTE O CINTARE CARE NUPOTI SA STAI NEPASATOR FARA SA-TI DEA LACRIMILE,BRAVO SURORILOR DUMNEZEU LE-A INZESTRAT CU UN GLAS FRUMOS ,,DUMNEZEU SA LE BINECUVINTEZE,,,AMIN

Prin urmare, întrebarea mea către producătorii acestui clip este: De ce? De ce țineți atât de mult să ne umiliți inteligența și sufletul prin astfel de producții. Cine știe… poate de data aceasta vom primi și un răspuns.

Haideți totuși să facem o analiză amănunțită a acestui videoclip și să tragem o concluzie. Pentru început este bine să știți că videoclipul a fost filmat în Statele Unite ale Americii, deci ne permitem să plecăm de la premiza că banii pentru producție nu au fost realmente o problema … în cazul în care comparăm situația economică dintre SUA și România.

Presupunem, totuși, că producătorii au avut un buget frumușel pentru videoclip, dar mai ales că au mers în inima entertainementului mondial pe considerentul ca noi, consumatorii, români vom fi foarte exigenți.

Piesa

Piesa este foarte similară la strofe cu cea a lui Zucherro & Paul Young – Senza una donna. Acest lucru mi-a displăcut chiar de la prima audiție. De ce un debutant (creștin) în muzică încearcă să imite piese consacrate? Nu vom ști niciodată, dar știm cu siguranță că vor mai fi și alții. Din punct de vedere al sound-ului, piesa lasa impresia ca muzicienii care au realizat aranjamentul au fost destul de nehotărâti și că au vrut să introducă în sound fiecare instrument care le-a trecut prin minte. Dar ca și ansamblu piesa sună decent, fără prea multe lucruri de reproșat.

Versurile

Acesta este unul dintre cele mai slabe puncte ale lui Daniel Shalgau pentru această piesă. Veți descoperi aici un amalgam de afirmații fără prea multă logică, un sir de expresii ieftine care vor să construiasca o piesă cu mesaj creștin. Ei bine, nu s-a reușit aproape deloc. Să vă dau un exemplu… Prima strofă sună așa:

Merg cu inima-mi săracă,

În atelierul lui Isus.

Nu este nimic greșit până aici, însă atunci când afirmi că mergi cu ceva la un atelier, în general mergi pentru o reparație, o îmbunătățire, dar nu și Daniel, care spune mai departe așa:

Îl rog în ea să găzduiască

O capodoperă de sus.

Eu, unul, nu prea văd logica… Merg cu inima la atelierul lui Isus, ca el să găzduiască în ea o capodoperă. Nu știu, poate că în SUA, o astfel de frază are o logică, la noi însă, cu părere de rău… nu prea are.

Realizarea videoclipului

Din punct de vedere tehnic videoclipul nu are niciun elemenent interesant, pare a fi filmat la repezeală, cel mai probabil într-o sâmbătă și o duminică după biserică și după ce solistul a mers la frizer sau frizerul a venit la el, sau pur și simplu s-a întâmplat ceva cu părul său. Să vă explic…

În debutul clipului, îl vedem pe solistul vocal îmbrăcat în straie de sărbătoare, gata de petrecerea ce va începe la căminul cultural din sat (sau village). Poartă o bluză neagră cu un ornament straniu și are părul lung. Apoi ne este arătat cum se plimbă cu inima săracă, de-a lungul unui lung șir de centrale eoliene, care numai sărăcie nu inspiră, și cu părul lung. Ca în cadrul următor, brusc sa apara tuns! Acest element de-a dreptul enervant îl vedem în tot videoclipul, ba apare cu părul mai lung, ba este tuns… De ce? Vedeți minunea, părul a dispărut doar după câteva cadre:

Videoclipul nu are un story-line pertinent, de fapt nu cred ca are un story line. Pur și simplu au filmat niște cadre care au fost puse  cumva cap la cap să iasă niște imagini mișcătoare pentru aproximativ 4 minute de agonie. Sunt profund dezamăgit de această producție. Și totuși nu înțeleg de ce? …

 Simbolistica

La un moment dat, de-alungul piesei, solistul se apucă să picteze cu o pensulă și ceva vopsea roșie un fel de cruce și un fel de inimă pe un geam. Trec cu vederea faptul că geamul vibrează, iar în mișcarea sa face să răsară cameramanul și echipa din spate, dar mă leg de simbolul final care a rezultat din mâzgăliturile sale.  Trei inimi urât vopsite care au o cruce în centru. Problema este că acea cruce seamănă foarte mult cu crucea fascistă de pe tancurile nemțești din al doilea război mondial, … dar acestea sunt amănunte și doar nu o sa stăm noi, niște creștini, în special americani, să fim atenți la detalii d’astea. Vorba poetului: Lasă bă că merge așa.

Iar în final, videoclipul se încheie cu câteva imagini ale unui lăcaș de cult musulman. Din nou, acestea sunt amănunte inutile…

Știm cu toții, că SUA nu reprezintă un simbol al bunului gust sau al civilizației. Exemplele sunt multiple, dar Daniel Shalgau a reușit să doboare orice urmă de speranță pentru nația americană. Suntem mulțumitori Domnului că i-a pus așa de parte de noi și ne rugăm să Ii țină acolo, cât mai departe … mai ales pe “artiștii” ca Daniel Shalgau.

POST UPDATE: Întrucât nu am versurile scrise la dispoziție am făcut o greșală în înțelegerea primei strofe. Deși am ascultat de foarte multe ori piesa am înțeles greșit versurile primei strofe. Mulțumesc pentru atenționarea primită de la Daniel Shalgau. Prin urmare analiza mea nu mai este corectă asupra versurilor primei strofe.

Mi-a plăcut acest film. Mi-a plăcut pur și simplu ideea care a stat la baza realizării acestui film, și anume o societate care tranzacționa TIMPUL ca și monedă de schimb. De exemplu o cafea costa 4 ore, o călătorie cu autobuzul 2 ore, etc. Astfel în urma unor modificări genetice, fiecare om se năștea cu un cronometru pe mână și nu îmbătrânea mai mult de vârsta de 25 de ani. Însă odată atinsă această vârstă de 25 de ani, cronometrul începea să numere orele rămase din viață. Pentru a prelungi aceste ore, trebuia să muncești mult, dar și fiecare acțiune care o desfășurai în viața de zi cu zi trebuia făcută rapid. Oamenii alergau de la un punct la altul pentru a nu pierde timpul. Pentru clasa mijlocie din acea societate din viitor, TIMPUL însemna viață, și nu își permiteau luxul să îl irosească.

Ca și realizare tehnică filmul nu excelează, dimpotrivă sunt foarte multe scăpări ale producătorilor: membrii echipei de filmare care se văd în cadre, mașini care ar fi trebuit să intre în scenele de urmărire se văd cum stau pregătite (în afara scenei) pentru a intra în acțiune.

Trecând peste toate acestea IN TIME merită văzut, pentru că răscolește sufletul, încercând să îți imaginezi cum ar fi să trăim în acest fel. În acest fel în care TIMPUL să reprezinte o problemă de viață și de moarte. Pentru că azi, TIMPUL nostru este gratis și îl putem irosi cum vrem și cât vrem, dar dacă lucrul acesta se va schimba?