Băieţii de la The Marker au lansat mult aşteptata piesă My Tribe, cu care ne-au tot îmbiat vreme de aproape o lună pe media sociale. Ba că abia aşteaptă să ascultăm şi noi, ba că o sa sune superb, ba că una, ba că alta. Când am ascultat-o mi-am reamintit încă o dată de ce am rămas fan The Marker, dar mi-am reamintit deasemenea, încă o dată, că într-o melodie, mai importantă decât tehnica instrumentală este însăşi. . .melodia. Din punct de vedere al compoziţiei, strofele lasă mult de dorit şi dau impresia că au fost scrise în grabă, doar-doar s-or potrivi cât de cât cu refrenul din dotare, şi el mai mult pop decât punk-rock. De trendul cuvintelor repetitive (recunosc, cu foarte mare priză la public) s-a facut pur şi simplu abuz, între strofe şi refren neexistând diferenţe substanţiale sau contrast melodic. Şi astfel se obţine efectul “abia aştept să treacă partea asta cu strofele ca să pot să cânt la unison cu Paul “NEVAH NEVAH STOPPING”!

Bridge-ul cu backbeat pe tobe este mai mult decât previzibil şi nu dezamăgeşte anglofilii cu aversiune pentru cuvinte. Dar ca să nu mă trezesc mâine pe un altar de sacrificii umane cu o gaşcă de muzicieni virtuoşi în juru-mi gata-gata să mă transforme în kebap, trebuie să recunosc că ce mi-a placut întotdeauna la The Marker a fost ingeniozitatea şi subtilitatea (adesea criticată ca fiind exagerată, dar nu ma bag aici, sunt om finuţ) cu care jargonul bisericesc a fost înlocuit în versurile pieselor. Me and my tribe, united we stand, ’till the end. Frumos. Păcat că în final the marker ne oferă încă o compoziţie muzicală neterminată, dar care a primit un instrumental şi o producţie de nota zece. În fond ce contează să ai acoperiş deasupra capului când te imbraci ultima fitză.

Trebuie să recunoaștem însă că The Marker reprezintă, poate, revelația (cu sound, frizuri si haine trendy) mult așteptată din muzica creștină românească. O revelație care din păcate face sens doar în mediul creștin, dacă este să ieșim în muzica laică, din păcate The Marker este doar o simplă trupă comercială în marea de trupe și artiști laici. Dar acesta nu este un motiv de descurajare…, nu știu câți dintre voi își mai amintesc de trupa Take That. Ei bine, cine ar fi crezut că o astfeld e trupă poate da lumii un artist extraordinar pe nume Robbie Williams. Mă aștept la așa ceva și din partea celor de la The Marker, în special pentru chitaristul trupei. Sunt foarte curios pentru viitorul acestei trupe… Oare vom asista peste cățiva ani la un mare fenomen muzical, numit The Marker? Sau a fost doar un foc de paie lansat, de niște băiețași frumos pieptănați, în muzica creștină românească.

Pe final de review… My Tribe este o piesă interesantă, dar care îți lasă mereu impresia că ai mai auzit-o undeva și parcă, parcă sună a Hillsong